Eram la un pas de a mă căsători cu Ben, bărbatul pe care îl iubeam încă din anii de facultate. Îmi aducea cafeaua în fiecare dimineață, îmi strecura bilețele în pachetul de prânz și, deși în ultima perioadă devenise mai distant, am pus totul pe seama stresului legat de organizarea nunții. Eram convinsă că, odată ce totul va trece, ne vom regăsi liniștea și rutina.
— Eva, arăți minunat, mi-a spus verișoara mea, Irina, în timp ce îmi aranja rochia. Mi-a pus în mâini buchetul de trandafiri albi. Este momentul să te căsătorești cu bărbatul visurilor tale.
Am ridicat buchetul și am inspirat parfumul florilor. Atunci am observat un bilețel mic, împăturit cu grijă, ascuns printre petale. Irina plecase deja, lăsându-mă singură. Am ținut biletul între degete, convinsă că este un mesaj afectuos de la Ben sau, poate, de la mama.
Când l-am desfăcut, zâmbetul mi-a dispărut instantaneu. Am simțit o strângere puternică în piept, iar mâinile au început să-mi tremure. Am recitit rândurile, sperând că am înțeles greșit, dar mesajul era același.
Nu era o urare de dragoste, ci o mărturisire care mi-a distrus imaginea viitorului pe care mi-l construisem.
Am recunoscut imediat scrisul: literele „y” rotunjite și „t”-urile tăiate ferm. Îl văzusem de nenumărate ori pe felicitări și pe bilețele obișnuite. Era scrisul Susanei, cea mai bună prietenă a mea și domnișoara mea de onoare.
Am simțit că îmi scapă buchetul din mâini. Genunchii îmi cedau. Totuși, m-am ridicat și m-am îndreptat hotărâtă spre holul unde invitații așteptau.
Cu biletul strâns în palmă, ca și cum m-ar fi ars, am mai citit o dată mesajul scris de Susana:
„Îmi pare rău, Eva. Trebuie să afli adevărul. Eu și Ben ne vedem de luni de zile. Nu am putut să-l las să te ia de soție fără să știi. Te rog să mă ierți.”
În acel moment, totul s-a prăbușit. Prietena mea cea mai apropiată și bărbatul cu care eram gata să-mi unesc viața mă trădaseră împreună.
Când muzica a început, am intrat în sală. Invitații s-au întors spre mine cu zâmbete, dar eu nu mai aveam puterea să le răspund. Ben mă aștepta la altar, impecabil, privind spre mine. Lângă el era Susana, ținându-mi trena cu o expresie aparent devotată.
M-am oprit chiar înainte de altar. Am scos biletul și l-am ridicat, privindu-i pe amândoi.
— Ben, Susana, există ceva ce ați uitat să-mi spuneți?
Vocea mea a răsunat în liniștea care se așternuse. Ben a încremenit, iar Susana s-a albit la față. Invitații au început să murmure, iar tatăl meu s-a ridicat brusc.
— Eva, nu aici, a încercat Ben să spună.
L-am întrerupt, ridicând biletul.
— Aici și acum. Dacă viitorul meu se destramă, atunci se va întâmpla în fața tuturor.
Am citit mesajul cu voce tare. Murmurul s-a transformat într-o rumoare, apoi într-o tăcere apăsătoare. Ben și-a plecat capul, incapabil să nege. Susana a izbucnit în lacrimi.
Am lăsat buchetul să cadă pe podea.
— Nunta s-a încheiat, am spus, apoi m-am întors și am ieșit din biserică.
Aerul rece de afară m-a izbit ca o eliberare. Eram profund rănită, dar simțeam și o libertate neașteptată. Mai bine singură decât înșelată.
După câteva luni, lacrimile au fost înlocuite de liniște. Începusem o viață nouă, fără Ben și fără Susana. În fiecare zi eram recunoscătoare că am citit acel bilet și că am avut curajul să spun stop.
Pentru că, uneori, cel mai puternic gest este să spui adevărul și să te salvezi pe tine însăți.
⸻
Notă: Acest text este o povestire cu caracter narativ, realizată în scop literar și de divertisment. Orice asemănare cu persoane reale sau situații existente este pur întâmplătoare.