Când Ema și-a văzut soțul ieșind din maternitate cu două bebelușe, viața ei s-a schimbat pentru totdeauna
Când Ema l-a zărit pe soțul ei, Ionuț, ieșind dintr-o secție de maternitate îmbrăcat într-un costum de designer și ținând în brațe două bebelușe, lumea ei s-a prăbușit. Hotărâtă să afle adevărul, a decis să-i urmărească pașii.
Dimineața începuse ca oricare alta. Ema era în bucătărie, privind cele două linii roz de pe testul de sarcină. Era însărcinată din nou. Mâna i s-a dus instinctiv pe burtă. O parte din ea simțea bucurie — copiii sunt o binecuvântare, nu-i așa? Dar gândul la greutățile lor zilnice i-a strâns inima. Cum aveau să se descurce?
Ionuț muncea din greu ca îngrijitor, iar salariul ei de bonă abia acoperea cheltuielile pentru hrană. Fiul lor de șapte ani, Tibi, avea nevoie de pantofi noi, iar mașina familiei scotea un zgomot ce promitea o reparație costisitoare.
În sufragerie, Ionuț își lega cizmele. Umerii îi erau căzuți, ca și cum purta mereu întreaga lume pe ei.
„Te-ai trezit devreme”, i-a spus el calm.
„Da, o zi încărcată”, a răspuns ea, zâmbind forțat. „Trebuie să-l duc pe Tibi la mama și apoi merg la familia Popa. Gemenii lor sunt o provocare.”
El a dat din cap. „Tot e mai bine decât să mă apuc de măturat prin școli”, a glumit, dar zâmbetul nu i-a ajuns la ochi.
Ema nu a vrut să-l împovăreze. El muncea mult și nu se plângea niciodată. Nu putea să-i spună încă despre sarcină.
După ce l-a lăsat pe Tibi la bunica, Ema s-a dus la medic. În sala de așteptare era liniște. Aștepta rezultatele, când, deodată, l-a văzut pe Ionuț.
La început a crezut că e o coincidență. Nu putea fi el. Dar era. Mergea pe coridor spre secția de maternitate, într-un costum negru, impecabil. Părul îi era perfect aranjat, iar la încheietură purta un ceas care sclipea în lumină. Ținea în brațe două bebelușe înfășurate în pături pastelate.
„Ionuț?”, a șoptit ea, încremenind. Apoi, mai tare: „Ionuț!”
El nu s-a întors. „Ionuț, ce faci aici?” a strigat, dar bărbatul și-a continuat drumul, ca și cum n-ar fi auzit-o.
Ema a rămas pe hol, cu inima bătându-i nebunește. Costumul, mașina, bebelușii — nimic nu avea sens. „Am nevoie de răspunsuri”, și-a spus hotărâtă.
A deschis ușa secției de maternitate. Camera era luminoasă, cu pereți în culori pastel. Înăuntru, o femeie strângea hainele unui bebeluș într-o geantă de designer. S-a întors spre Ema cu o privire curioasă.
Femeia era uimitor de frumoasă: înaltă, elegantă, cu păr roșcat și o atitudine demnă de o revistă de modă. Până și halatul ei de mătase vorbea despre rafinament.
„Pot să te ajut cu ceva?”, a întrebat politicoasă.
Ema a încleștat pumnii. „Sunt Ema. Îl caut pe soțul meu, Ionuț.”
Fața femeii s-a schimbat. „Soțul tău?”
„Da. Tocmai l-am văzut ieșind de aici, ținând în brațe două bebelușe. Ale tale, presupun?”
Femeia a clipit surprinsă. „Așteaptă. Îmi spui că Ionuț este căsătorit?”
Ema a râs amar. „Nu știai? Suntem căsătoriți de nouă ani. Avem un băiat de șapte și acum sunt însărcinată cu al doilea copil. Aș vrea să aflu ce se întâmplă.”
Femeia a înghițit în sec. „Mi-a spus că e divorțat.”
„Desigur”, a replicat Ema. „Dar poate îmi explici cum un îngrijitor abia capabil să repare mașina familiei a reușit să impresioneze o femeie ca tine?”
„Îngrijitor?”, a întrebat roșcata uluită. „Mi-a spus că tatăl lui era un om de afaceri bogat și că a moștenit o avere.”
Ema a rămas fără cuvinte. „Ce?”
Femeia a continuat: „Ne-am cunoscut acum doi ani, într-un restaurant scump. Conducea o mașină de lux, spunea că e în oraș pentru afaceri. După ce am început să ne vedem, a decis să rămână.”
Ema a dat din cap, copleșită. „Nu, e imposibil. Noi abia reușeam să plătim facturile. N-a avut niciodată o mașină de lux.”
Cele două femei au rămas tăcute o clipă, ambele realizând amploarea minciunilor lui Ionuț.
„Eu sunt Clara”, a spus în cele din urmă femeia. „Dacă ce spui e adevărat, trebuie să-l confruntăm împreună.”
Ema a fost de acord. „Da. Împreună.”
Au mers la locuința Clarei, unde l-au găsit pe Ionuț în camera copiilor, ținând unul dintre gemeni. Când le-a văzut, a înlemnit.
„Ema? Ce cauți aici?”
„Tu spune-ne, Ionuț”, a izbucnit Ema. „Ce cauți aici îmbrăcat ca un milionar, ținând bebeluși care nu sunt ai mei?”
„Și de ce nu ne-ai spus adevărul?”, a adăugat Clara.
Ionuț a oftat, a așezat copilul și a început să se plimbe nervos. „Pot să explic.”
„Atunci explică!”, au spus amândouă.
„Acum doi ani, tatăl meu a murit și mi-a lăsat o moștenire de 300.000 de dolari”, a spus el.
Ema a clipit. „Mi-ai spus că nu avea nimic!”
„I-am spus Clarei că eram om de afaceri. Am vrut să încep o viață nouă. Credeam că pot controla totul, dar…”
„Dar ce?”, a strigat Ema. „Ți-ai terminat banii?”
Clara s-a înfuriat. „Mi-ai spus că ești milionar și că aștepți restul averii!”
Ionuț a închis ochii. „Am… exagerat.”
„Ai mințit!”, a șuierat ea. „Pe amândouă!”
Ema a simțit cum îi tremură vocea. „Aveai deja o familie, Ionuț.”
Clara s-a întors spre ea. „Eu nu-l mai vreau în viața mea. Și tu ar trebui să faci la fel.”
În acea seară, Ionuț a plecat doar cu hainele de pe el. Niciuna dintre ele nu a dorit să-l mai vadă vreodată.
Săptămâna următoare, Ema a depus cererea de divorț. Nu a fost ușor, dar era necesar. Tibi merita un viitor stabil.
Clara, la rândul ei, a fost hotărâtă. „Nu se va apropia de acești copii”, i-a spus.
„Bine”, a răspuns Ema. „Nici eu nu vreau să se apropie de familia mea.”
Câteva zile mai târziu, Clara a sunat-o. „Ema, m-am gândit. Ești o femeie puternică, grijulie. Poate că putem colabora.”
„Cum adică?”, a întrebat Ema precaută.
„Ca bonă”, a explicat Clara. „Am nevoie de ajutor cu gemenii. Te voi plăti bine și vei putea locui aici, în casa personalului. Este cel mai puțin lucru pe care îl pot face după tot ce s-a întâmplat.”
Ema a acceptat. Clara nu era dușmanul ei, ci o altă victimă a minciunilor lui Ionuț.
Trei luni mai târziu, Ema a născut o fetiță sănătoasă. Muncea ca bonă pentru Clara, locuind într-o casă mică, dar confortabilă, de pe domeniul ei. Pentru prima dată după mult timp, simțea stabilitate și pace.
Viața nu fusese cea pe care o plănuise, dar acum îi aparținea din nou. Ionuț dispăruse din peisaj, iar Ema devenise mai puternică decât crezuse vreodată că poate fi.
Uneori, trădarea te eliberează. Iar libertatea, a descoperit ea, merită totul.
Parteneri
