Am cumpărat casa mamei mele decedate pentru a împiedica demolarea ei de către sora mea. Abia mai târziu am descoperit adevăratul ei testament, ascuns chiar în interiorul locuinței.
Aveam 35 de ani când am realizat că moștenirea mamei mele urma să îmi schimbe complet viața.
Mama, Mariana, murise cu câteva luni înainte, după o boală lungă și solicitantă. Am fost alături de ea în fiecare zi: îi pregăteam mesele, îi administram tratamentul, o însoțeam la consultații, îi sortam facturile și corespondența. În momentele dificile îi țineam mâna, îi masam picioarele și stăteam lângă ea în liniște, atunci când vorbitul era prea greu.
În tot acest timp, sora mea mai mică, Catrina, apărea doar în mod sporadic. Spunea mereu că este prea ocupată la serviciu sau că nu putea suporta să o vadă pe mama în starea în care se afla. La început m-a durut, apoi am încercat să-mi amintesc că fiecare își exprimă suferința în felul său, iar eu trebuia să mă ocup de ceea ce era necesar pentru cineva pe care o iubeam atât de mult.
După deces, am primit testamentul. Catrina mi l-a trimis pe e-mail. L-am citit în apartamentul meu din Cluj și am rămas fără cuvinte. Toate bunurile mamei – casa, economiile, obiectele personale – îi reveneau ei. Eu nu figuram deloc. Am recitit documentul de mai multe ori, sperând că îmi scapă ceva, însă rezultatul era același.
Am sunat-o pe Catrina, încercând să-mi păstrez calmul.
— Catrina… este adevărat?
Ea a răspuns cu indiferență:
— Da. Mama a vrut să rămână totul la mine. Tu ai viața ta.
Cuvintele ei m-au lovit puternic. Aveam o casă, aveam un loc de muncă, dar a fi exclusă complet din testament însemna o durere pe care nu o anticipasem.
Câteva săptămâni mai târziu, am aflat că sora mea scosese casa la demolare. Era locul în care crescusem, unde sărbătorisem aniversări, Crăciunuri și serile liniștite alături de mamă. Nu puteam permite ca totul să dispară. Am strâns fiecare ban, i-am făcut o ofertă, iar ea a acceptat fără ezitare. În doar o săptămână, locuința a devenit a mea.
Când am intrat din nou în casă, am trecut printre praful depus și tapetul vechi. Draperiile mamei erau încă la geam. Prezența ei părea încă acolo. Am plâns până când nu am mai putut respira.
În a treia zi de renovări, Mihai, muncitorul cu care lucram, a descoperit un plic ascuns sub o scândură slăbită în dormitorul mamei. Mâinile îmi tremurau. Pe plic era scrisul ei, iar pe față era trecut numele meu.
L-am deschis cu atenție. În interior se afla testamentul original și o scrisoare. Pe prima pagină scria clar:
Testament – Original
Maria Mariana Ionescu
Primul paragraf m-a făcut să rămân nemișcată.
„Las casa mea, economiile mele și toate bunurile mele fiicei mele, ANDREEA.”
„Fiica mea Andreea a avut grijă de mine zi și noapte… să știe că aceasta este casa EI.”
„Catrina să primească bijuteriile bunicii, așa cum am promis. Nimic altceva.”
Picioarele mi s-au înmuiat. Documentul pe care îl primisem de la Catrina era cu totul diferit. În acela, totul îi revenea ei. Mi-am dus mâna la gură realizând evidența: Catrina falsificase testamentul.
În plic se afla și o scrisoare adresată mie.
„Andreea, dacă citești aceste rânduri, înseamnă că lucrurile nu au mers așa cum am sperat. Te cunosc, știu că vei avea grijă de mine până la capăt. Dacă acest testament ajunge în mâinile tale, înseamnă că celălalt a fost înlocuit. Știu că sora tă este pierdută în propriile ei nefericiri. Nu-i purta resentimente. Fă doar ceea ce este drept.
Casa aceasta îți aparține. Mereu a fost a ta. Aici mi-ai adus supă, aici mi-ai spus povești când nu puteam dormi. Aici vreau să rămâi.
Te iubesc.
Mama”
Am izbucnit în plâns pe podeaua veche, ținând scrisoarea strâns la piept.
După ce m-am liniștit, am contactat un avocat și i-am trimis toate documentele: fotografii, scrisoarea, cele două testamente. Răspunsul lui a fost direct:
„Andreea, este un caz evident de fals și fraudă succesorală. Catrina va răspunde în fața legii.”
Când a fost confruntată, sora mea a negat, apoi a izbucnit în țipete, a plâns și în cele din urmă a căzut în genunchi.
„Am pierdut tot, Andreea… serviciul, relațiile… aveam nevoie de bani… îmi pare rău…”
Regretele ei nu puteau schimba însă realitatea.
Avocatul a preluat cazul, iar testamentul autentic a fost confirmat în instanță în mai puțin de două luni. Casa, economiile și toate bunurile mamei au revenit legal mie, așa cum ea își dorise. Catrina a primit doar cutia cu bijuterii vechi care îi era rezervată în documentul real și a fost cercetată pentru fals în acte notariale.
Am început renovarea casei treptat, cameră cu cameră, păstrând draperiile mamei. În dormitorul ei am înrămat scrisoarea. Uneori, când intru și lumina cade cald pe podea, simt că ea este încă acolo, împăcată.
Nu mă bucur că sora mea a ajuns să facă o greșeală atât de gravă, dar adevărul a ieșit la suprafață. Ultima dorință a mamei a fost respectată, iar eu am dus-o la îndeplinire.