Într-o seară, am fost invitată să ies „cu fetele”. I-am spus soțului meu, Andrei, că voi fi acasă până la miezul nopții. „Promit!”, i-am zis.
Numai că orele au zburat, paharele de margarita au dispărut unul câte unul și, fără să-mi dau seama, s-a făcut deja 3 dimineața. Ușor amețită, m-am grăbit spre casă.
Cum am intrat pe ușă, ceasul cu cuc din hol a început să cânte: *cuc, cuc, cuc* — de trei ori.
Atunci mi-a venit ideea „genială”: am mai strigat eu încă de nouă ori, imitând cucul, ca să pară că e doar miezul nopții. „Ha! Trei cucuri plus nouă cucuri fac doisprezece! O să creadă că am ajuns la fix!”, mi-am zis, foarte mândră de mine.
Dimineața, la micul dejun, Andrei m-a privit calm peste cana de cafea și m-a întrebat:
— „Ai ajuns la miezul nopții, nu-i așa?”
M-am înroșit, dar am dat din cap cu încredere.
El a lăsat cana jos, a zâmbit ironic și a spus încet:
— „Știi, draga mea, ceasul a cucuit de trei ori… dar apoi, tu ai strigat de încă nouă ori, ai strănutat de două ori, ai râs singură și ai căzut peste masă. Și toate astea… le-am auzit PERFECT.”
M-am blocat, cu lingurița suspendată deasupra bolului cu iaurt. Îmi era clar că încercarea mea „genială” cu cucul nu mersese deloc.
Andrei a mai sorbit calm din cafea și, cu un zâmbet rece, a zis:
— „Să știi că n-am de gând să țip sau să mă cert. Dar vreau să fii atentă la un lucru.”
A împins spre mine telefonul lui. Pe ecran era un videoclip. Am apăsat play — și mi-am văzut propria umbră intrând pe ușă, clătinându-mă, imitând cucul de nouă ori, strănutând, chicotind și… prăbușindu-mă peste măsuța din hol. Totul, filmat clar de camera de supraveghere pe care nici măcar nu știam că o montase.
Îmi simțeam obrajii arzând. Am ridicat privirea spre el, dar Andrei n-a ridicat tonul. A zis doar, încet:
— „Nu m-ai păcălit. Ai păcălit doar respectul dintre noi. Și asta e mai grav decât orice ieșire cu fetele.”
Și atunci, pentru prima dată în viața noastră de cuplu, mi-a întors spatele și a ieșit pe ușă, fără să mai adauge nimic.
Am rămas singură la masă, cu un nod în gât, înțelegând că *gluma mea* ar putea costa mai mult decât mi-am imaginat.
Pentru că unele promisiuni — oricât de mici par — pot schimba totul.