Pe măsură ce timpul trecea, Ionuț a început să aștepte cu bucurie orele petrecute alături de Cătălina. Pentru prima dată, lecțiile nu îi mai provocau teamă. Înțelegea explicațiile, zâmbea și punea întrebări, iar lumea din jurul lui începea să capete sens și echilibru.
Cătălina îl îndruma cu răbdare și se bucura sincer de fiecare progres al băiatului. Nu o motiva partea materială, ci dorința de a-l ajuta, văzând în el o sete de cunoaștere ascunsă ani la rând sub frică și nesiguranță.
Într-o după-amiază, domnul Oprea s-a întors acasă mai devreme decât de obicei. Din birou, a auzit voci și râsete venind din sufragerie. A deschis ușa și i-a surprins pe cei doi: fiul său scria formule pe tablă, iar Cătălina îl îndruma cu calm.
— Ce se întâmplă aici? — a întrebat el pe un ton rece.
Ionuț s-a oprit brusc. — Învăț… cu Cătălina, a spus el ezitant.
Privirea bărbatului s-a îndreptat către menajeră, care și-a păstrat cumpătul. — Îl ajut doar puțin, domnule, a răspuns ea.
— Și crezi că o femeie de serviciu știe mai mult decât profesorii plătiți cu mii de lei? — a replicat acesta ironic.
Tonul său disprețuitor a umplut camera. Totuși, când a privit spre tablă, a observat exercițiile rezolvate perfect și scrisul ordonat al fiului său.
— Ai făcut asta singur? — a întrebat el, surprins.
— Cu ajutorul Cătălinei, da, a spus copilul cu sinceritate.
Pentru prima dată, Oprea nu a mai spus nimic. În următoarele săptămâni, rezultatele lui Ionuț au început să se îmbunătățească vizibil. Profesorii erau uimiți de transformarea lui. Elevul care altădată abia reușea să înțeleagă noțiunile de bază ajunsese să le explice colegilor săi.
La finalul anului școlar, directorul liceului a venit personal la locuința familiei Oprea. — Domnule Oprea, trebuie să știți că fiul dumneavoastră a obținut primul loc la Olimpiada de matematică, a anunțat acesta.
Tatăl a rămas fără cuvinte, iar privirea i s-a îndreptat instinctiv spre Cătălina, care stătea retrasă, vizibil emoționată.
După plecarea musafirilor, Oprea s-a apropiat de ea. — Nu știu cum să-ți mulțumesc. Spune-mi, de unde știi atâtea?
Cătălina i-a povestit cu modestie despre anii de facultate și sacrificiile care o determinaseră să renunțe la cariera pe care o visase. Când a încheiat, bărbatul avea lacrimi în ochi.
— Am greșit față de tine, a spus el cu emoție. Dacă cineva merită o șansă, aceea ești tu.
A doua zi, i-a oferit o bursă completă pentru a-și finaliza studiile și i-a dublat salariul, dacă dorea să continue pregătirea lui Ionuț.
Anii au trecut, iar Ionuț a devenit olimpic internațional. Cătălina, la rândul ei, a ajuns profesoară de matematică într-o prestigioasă școală din București.
Într-un interviu acordat mai târziu, tânărul a declarat: „Tot ce sunt azi datorez unei femei care, în timp ce spăla podelele casei, m-a învățat să cred în mine.”
Această poveste arată că adevărata valoare nu se măsoară în avere, ci se naște din inimile celor care nu renunță la visurile lor și aleg să dăruiască mai departe.
Parteneri
