Am simțit cum mi se taie respirația. Am făcut instinctiv un pas înapoi, ca și cum m-ar fi lovit un trăsnet. Lidia se măritase cu fratele meu mai mic.
Am rămas nemișcat, privind scena din fața mea. Oamenii din jur râdeau, dansau, aplaudau. Lidia purta o rochie simplă, dar chipul ei strălucea de fericire. În privirea ei nu mai era nicio urmă de durere, ci doar liniște și o bucurie sinceră. Mihai o ținea de mână cu grijă, atent, ca și cum ar fi vrut s-o protejeze de orice. Îi șoptea ceva la ureche, iar ea zâmbea cu o lumină pe care eu nu reușisem niciodată să i-o aduc pe chip.
Citește și:
Pisica nu-l lăsa pe copil să doarmă noaptea. Când am aflat motivul comportamentului ei ciudat, am rămas pur și simplu îngroziți
Pisicile pot simți tristețea stăpânului. Ce se întâmplă în creierul lor când ne aud plângând
Mi-au dat lacrimile. În minte mi-au revenit toate momentele din trecut — serile în care mă aștepta cu mâncarea caldă, bilețelele pe care le lăsa pe birou, felul în care mă privea cu dragoste necondiționată. Eu, orbit de ambiție, am renunțat la tot pentru o viață de aparențe.
Am vrut să plec neobservat, dar Mihai m-a văzut. A venit spre mine cu un zâmbet sincer.
— Frate, ce surpriză! Nu mă așteptam să fii aici!
I-am strâns mâna mecanic, încercând să-mi ascund emoția. Am deschis gura să spun ceva, dar vocea mi s-a oprit în gât.
— Am venit doar să… vă felicit.
— Mulțumim! Lidia e un înger. M-a învățat că nu trebuie să ai bani ca să fii fericit.
Cuvintele lui mi-au pătruns adânc, ca niște lame. Am privit în jur. Nimeni nu purta haine luxoase, nimeni nu se lăuda cu nimic. Și totuși, toți păreau fericiți, sinceri, uniți. Era o atmosferă pe care nu o mai simțisem de ani întregi.
Lidia s-a apropiat încet. M-a privit drept în ochi, în tăcere, câteva secunde.
— Radu, mă bucur că ai venit. Sper că ești bine.
Am încercat să răspund, dar vocea mi-a tremurat.
— Îmi pare rău, Lidia… pentru tot.
Ea a zâmbit ușor, fără urmă de reproș.
— Și mie mi-a părut rău, o vreme. Dar viața are felul ei de a ne arăta ce e cu adevărat important.
Apoi s-a întors spre Mihai, iar fața ei s-a luminat din nou.
Am părăsit locul cu pași grei. În oglinda retrovizoare a mașinii i-am văzut dansând sub lumini calde, înconjurați de oameni care aplaudau și râdeau. Am simțit pentru prima dată că fericirea nu vine din bogăție, ci din liniștea inimii.
Pe drum, am oprit la o benzinărie. Am privit portofelul plin, ceasul scump, telefonul de ultimă generație. Nu mai aveau nicio valoare.
A doua zi, mi-am dat demisia. Am vândut mașina și m-am mutat într-o garsonieră modestă.
Am început să lucrez cu o fundație care sprijinea copii din familii nevoiașe. Într-o zi, un băiețel de opt ani m-a întrebat:
— Domnule Radu, de ce sunteți mereu așa liniștit?
Am zâmbit.
— Pentru că am învățat, dragul meu, că liniștea nu se cumpără cu bani. Ea vine atunci când nu-i mai judeci pe cei care trăiesc simplu.
În timp ce copilul se juca, am ridicat privirea spre cer. M-am gândit la Lidia. Nu mai simțeam durere, ci recunoștință.
Pentru că, pierzând-o, am învățat să prețuiesc ce contează cu adevărat. Am descoperit că adevărata bogăție nu stă în avere, ci în sufletul care știe să iubească și să fie împăcat.
Această poveste este inspirată din fapte și persoane reale, dar a fost ficționalizată pentru a susține scopul artistic. Numele, personajele și detaliile au fost modificate pentru a proteja identitatea și pentru a contura narațiunea. Orice asemănare cu persoane sau evenimente reale este pur întâmplătoare. Autorul și editorul nu își asumă răspunderea pentru interpretările cititorilor; textul reprezintă o operă literară, iar opiniile aparțin exclusiv personajelor.
Parteneri
