Am venit să-i fac o surpriză fiicei mele, care urma să aducă pe lume un copil, însă am găsit-o inconștientă. S-a dovedit că soțul ei era vinovat, iar din acel moment am decis că va primi tot ceea ce merită. Șase cuvinte i-au fost suficiente ca să-l facă să pălească pe loc.
Telefonul a sunat brusc. Pe ecran a apărut numele fiicei mele. Inima mi s-a strâns. „Mamă… burta… doare…”, a șoptit ea, fiecare cuvânt ieșind cu greu. Linia s-a întrerupt. Am strigat numele ei, dar am primit doar tăcere.
Fără să stau pe gânduri, am luat paltonul și geanta și am ieșit în grabă. Taxiul gonea pe străzile cunoscute, iar gândurile îmi erau un amestec de teamă și speranță.
Totul în mine se zbătea în timp ce mă apropiam de casă, de ușa întredeschisă, care semăna cu o rană sângerândă.
„Sara!” am strigat, pătrunzând înăuntru, pregătită pentru orice coșmar.
În interior domnea haosul. Lampa se legăna, aruncând o lumină galbenă peste cioburile de sticlă. Pe podea se întindeau pete de sânge, masa era răsturnată, iar o vază zăcea spartă.
Pe podea, Sara zăcea palidă ca ceara, cu o mână pe burtă. Respira sacadat, iar ochii îi erau închiși. Am alergat spre ea, inima bătându-mi nebunește.
„Sara! Trezește-te, scumpo!” am strigat, zguduind-o din ce în ce mai tare. Panica îmi strângea pieptul, dar nu aveam voie să cedez. Am format numărul de urgență și, cu voce tremurândă, am spus: „Fiica mea este inconștientă, este însărcinată! Vă rog, trimiteți ajutor imediat!”
În timp ce așteptam salvarea, gândurile îmi alergau prin minte. Unde era Ryan? Privirea mi-a căzut pe telefonul Sarei, al cărui ecran încă lumina. Ceea ce am văzut m-a făcut să simt cum lumea întreagă se prăbușește.
Am atins ecranul, iar realitatea a devenit insuportabilă. În fotografie, Ryan apărea pe puntea unui iaht de lux, îmbrățișând o altă femeie, în costum de baie roșu. În următoarea imagine, era în genunchi, cu o cutiuță cu un inel în mână, înconjurat de artificii și aplauze.
Sub fotografii se afla un mesaj batjocoritor: „Soțul tău este acum cu noi.” Tocmai acele imagini au fost lovitura care o doborâse pe Sara.
Paramedicii au sosit și au ridicat-o pe targă. Am reușit cu greu să-i urmez până la ambulanță. La spital, medicii au spus cu gravitate: „Operație cezariană de urgență. Mama este în comă, copilul prematur, în incubator.”
Micul Leo respira în ritmul aparatelor. Mâinile îmi tremurau, dar mintea îmi era limpede. Probele erau acum în buzunarul meu.
Am făcut capturi de ecran, am salvat conversațiile și am notat orele exacte. Telefonul Sarei devenise principala probă — acolo se aflau fotografiile de pe iaht, biletele, chitanțele și imaginile cu ceasuri și hoteluri.
Nu am pierdut nicio clipă. L-am sunat pe Arthur, avocatul nostru de încredere. „Acționăm imediat”, mi-a spus, cu o hotărâre rece și clară în voce.
În acea noapte, am înghețat conturile bancare, am strâns documentele și am printat fiecare probă. A doua zi am depus la tribunal o cerere de urgență: custodie temporară pentru copil, sechestru pe bunurile comune și interdicție de acces la conturile bancare.
În proces au fost incluse și videoclipurile de pe iaht, mesajul batjocoritor și fotografiile care au dus la prăbușirea Sarei. Toate acestea au devenit un șir de dovezi imposibil de contestat.
Nu am dorit o răzbunare violentă. Am cerut doar dreptate. Vreau să-i fie retras dreptul de tată, să recuperez ceea ce a fost furat și să asigur siguranța Sarei și a lui Leo. Acesta este planul meu.
Tribunalul va decide, dar eu deja am început lupta — pentru fiica mea, pentru nepotul meu și pentru viața care abia a început, fragilă, în incubator.
Parteneri
