După ce m-am căsătorit cu iubirea mea din copilărie, am crezut că povestea noastră fericită începe în sfârșit. Totul s-a schimbat însă când Mihai mi-a oferit un carnet care dezvăluia secretele mamei sale.
Nu mă așteptam să-l întâlnesc în acea dimineață. Beam cafeaua mea obișnuită și mergeam pe Strada Principală din orașul nostru natal, când l-am zărit. Înalt, cu o ușoară nuanță de gri în păr, stătea în fața cafenelei unde obișnuiam să mergem după școală.
— Mihai? am strigat, neputând să cred că-l văd.
S-a întors și, pentru o clipă, m-a privit. Apoi zâmbetul lui larg i-a luminat fața. — Ești tu cu adevărat? a spus el. — Niciodată nu am crezut că te voi mai întâlni aici!
— La fel și eu! am răspuns, râzând. — Ce șanse erau?
Am decis să bem o cafea împreună, ca pe vremuri. În cafenea, totul părea neschimbat: mesele din lemn și mirosul de patiserii proaspete. Era ca și cum timpul s-ar fi întors înapoi.
Am stat de vorbă ore întregi, povestind despre tot și nimic. Am râs amintindu-ne de aventurile copilăriei, de bilețelele lăsate la ora de istorie. Orele treceau fără să ne dăm seama.
Cafeaua s-a transformat în prânz, apoi în plimbări lungi, iar în scurt timp ne sunam zilnic. Totul era simplu și natural.
După câteva luni, Mihai m-a cerut de soție, pe malul lacului într-o seară.
— Nu vreau să mai pierd timp, a spus el, vocea tremurând de emoție. — Te iubesc. Te-am iubit dintotdeauna. Vrei să te căsătorești cu mine?
N-am ezitat nicio secundă. — Da, am șoptit cu lacrimi în ochi.
După nuntă, am mers la casa familiei lui, unde petrecusem multe după-amiezi în copilărie. Casa nu se schimbase deloc, iar vechiul stejar din curte era încă acolo.
Mai târziu, în acea seară, l-am găsit pe Mihai ținând în mână un carnet mic și uzat.
— Mihai? am întrebat, așezându-mă lângă el. — Totul e în regulă?
— Trebuie să-ți spun ceva, a spus el. Carnetul este al mamei mele și conține note despre familia noastră, despre ceva ce ea considera important.
Am deschis carnetul. Pagini întregi erau scrise cu un scris buclat. — Familia mea are o credință, a început el. — O credință într-un blestem. Sună ridicol, știu, dar ei cred că orice femeie care se căsătorește în familia noastră este blestemată cu ghinion, tragedie, durere, generații la rând.
— Un blestem? am întrebat sceptică.
— Mama spune că da, dar am văzut lucruri, a continuat el. Căsnicia tatălui meu cu mama nu a fost ușoară, unchiul meu s-a confruntat cu probleme similare.
I-am luat mâna în semn de sprijin. — Nu înseamnă nimic, căsniciile sunt dificile pentru toți.
La o săptămână după nuntă, mici ghinioane au început să apară: o pană la mașină chiar înainte de plecarea în luna de miere, pierderea clienților la afacerea mea, recenzii negative misterioase și intrări în casa noastră fără furt. Mihai a început să se întrebe dacă blestemul ar putea fi real.
În ziua Zilei Recunoștinței, am auzit din greșeală o conversație telefonică între părinții lui Mihai. Mariana, mama lui, râdea spunând că totul funcționează de fiecare dată, că Mihai este îngrijorat și afacerea mea suferă. Tatăl lui încerca să o tempereze.
Am realizat că nu era niciun blestem. Toate incidentele ciudate erau opera Mariei, o manipulare pentru a controla fiii și soțiile lor.
În acea noapte, i-am arătat lui Mihai înregistrarea. El, șocat, a decis că trebuie să audă adevărul direct de la părinții săi. Am mers la casa lor târziu, iar Mihai i-a confruntat. Mariana a fost surprinsă, tatăl lui a recunoscut implicarea ei. Mihai a înțeles că ceea ce părea un blestem nu era decât control și manipulare.
Afara, sub cerul înstelat, Mihai mi-a spus cu voce tremurândă: — Îmi pare atât de rău. Pentru tot.
I-am strâns mâna. — Suntem liberi acum, Mihai. Asta e tot ce contează.
Am lăsat în urmă secretele și manipulările trecutului. Povara „blestemului” și influența mamei lui erau acum doar amintiri, iar viitorul nostru putea fi construit pe încredere și iubire.
Parteneri
