Rugăciunea de seară care te dezleagă până la al 7-lea neam

Advertisement

Majoritatea dintre noi ne simțim adesea copleșiți de probleme și avem perioade în care pare că nu mai există speranță că mâine va fi mai bine.

Dacă te regăsești în această situație, există o rugăciune pe care o poți spune seara pentru a alunga din viața ta orice obstacol și gând rău. Această rugăciune este cunoscută pentru efectele sale puternice și se spune că poate dezlega chiar și până la al șaptelea neam.

Advertisement

Rugăciune pentru vindecarea rănilor produse de moștenirile grele

Advertisement

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, miluiește-mă, iartă-mă, dăruiește-mi pocăință.

Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-i pe toți cei din neamul meu: pe părinții mei, pe bunicii mei, pe străbunicii mei, pe toți strămoșii mei. Le mulțumesc, Doamne, pentru darul vieții și accept tot ce viața lor a pus în sângele lor și prin asta în sângele meu. Primesc această moștenire – a lor și a celor care ne-au făcut rău și astfel au intrat în neamul nostru.

Miluiește-i pe cei cărora noi le-am făcut rău, pentru că și ei au intrat astfel în neamul nostru. Iartă-ne, Doamne, iartă-ne pentru crime, trădări, minciuni, violuri, incesturi și pentru toate celelalte păcate grele pe care le-am făcut eu și neamul meu, eu și toți cei a căror viață se află în sângele meu, în viața mea.

Le mulțumesc, Doamne, pentru că au transmis viața așa cum au putut până la mine. Primesc tot ce curge sau a curs în sângele lor și a ajuns până la mine. Acum îmi aparține. Îmi aparține firea aceasta bolnavă, îmi aparține boala, dar nu îmi aparține comportamentul pe care aceste boli sau traume ni-l provoacă atunci când suntem fără Tine.

Dăruiește-mi, Doamne, pocăință ca să nu mă lepăd de moștenire și nici de strămoșii mei, ci să mă lepăd de atitudinea lor, de comportamentul lor, prin care, încercând să fugă de durere, de rușine, de frică, au ales ascundere, minciună și nu au alergat la mila Ta ca să-i vindeci, ca să ne vindeci.

Doamne, dăruiește-mi ca nimic din ceea ce am primit să nu mă despartă de Tine (Sfântul Teoharie). Doamne, vreau asta, doresc din toată inima. Tu știi că vreau din toată inima, dar putere nu am. Așa că Te rog: dă-mi putere ori de câte ori Te strig, ca să nu ascult de tiparele și de programele automate pe care le-am primit odată cu bolile firii de la ai mei.

Le mulțumesc, Doamne. Dăruiește-mi să-i iubesc și să-i cinstesc. Și cred că nu există cinste mai adecvată decât asumarea fără judecată, fără împotrivire, fără condamnare a tot ceea ce mi-au transmis. În felul acesta îi cinstesc pe ei ca persoane pentru că au făcut ce au putut, mai ales că au avut încredere în Tine, în mila Ta și în mine, urmașul lor, că vom lucra la vindecarea acestor boli.

Da, Doamne, vreau să mă vindec, vreau să fac în toate voia Ta. Și viața mea a fost grea, nefericită și plină de păcate, nu doar din cauza acestor moșteniri și nici măcar a influențelor lumii acesteia pe care am iubit-o sau în care m-am integrat. Iartă-mă, Doamne, pentru toate acestea.

Cu ajutorul Sfinților Tăi, Doamne, al Părinților Tăi, care au dobândit Duhul Sfânt și discernământ, am descoperit că această împotmolire este lucrarea vrăjmașului. Am trăit și m-am purtat de parcă vrăjmașul ar fi o realitate impersonală și undeva în afara noastră.

Acum, Doamne, cu rugăciunile părinților noștri și ale sfinților Tăi, mi s-au deschis ochii. Îmi dau seama că de fiecare dată când tiparele moștenite încearcă să-mi dicteze un comportament de supraviețuire, vrăjmașii vin cu ispite pe care eu nu le aud și nu le îndepărtez. Ei sugerează că viața e așa cum este și că responsabilitatea aparține părinților, bunicilor și strămoșilor.

Doamne, recunosc în toate acestea lucrarea diavolului și vreau să-mi țin făgăduința de la Botez: să mă lepăd de Satana și să mă unesc cu Tine. Nu știu cum să mă lepăd complet, dar știu cum să mă unesc cu Tine: să Te chem, să mă rog, să mă spovedesc amănunțit, să-mi asum partea mea și să fiu atent la tot ce mă desparte de pomenirea Numelui Tău și de Tine.

Chiar și lucrurile mici, precum o pereche de papuci lăsată într-un loc nepotrivit, pot fi lucrări ale vrăjmașului care încearcă să ne țină prizonieri ai tiparelor strămoșilor noștri și să ne împiedice să iubim cu adevărat. Dacă nu iubesc aproapele, este o iluzie să cred că Te iubesc pe Tine.

Vreau să Te iubesc. Te doresc. Cu rugăciunile Sfântului Siluan, ale tuturor sfinților și ale Preacuratei Maicii Tale, ajută-mă să iau aminte la mine și să nu ascult glasul ispititorului, indiferent de circumstanțe.

Miluiește-mă, Doamne, pe mine, pe toți cei din jurul meu, pe toți oamenii, pe părintele meu duhovnic, pe frații și surorile mele, și dă-mi putere să mă lepăd de Satana, de jugurile lui și să mă lipesc de Tine acum și pentru totdeauna.

Leave a Comment