La început, eram curios să descopăr cum aș putea să mă integrez în lumea ei. Totuși, copiii au un mod aparte de a ne învăța lecții neașteptate despre răbdare și iubire. Ea a început să mă numească „tati” când avea doar patru ani.
S-a întâmplat de la sine; nu i-am cerut niciodată să facă asta. Atunci am realizat că factorii biologici nu sunt întotdeauna necesari pentru ca iubirea să fie autentică și semnificativă.
În prezent, ea are treisprezece ani și se confruntă cu dificultățile adolescenței. Tatăl ei biologic apare și dispare frecvent din viața ei. Deși nu și-o exprimă, este conștientă de natura imprevizibilă a situației.
Într-o seară, mi-a trimis un mesaj simplu, întrebând: „Poți să vii să mă iei?” Fără nicio justificare, doar o rugăminte tăcută. Nu am ezitat și m-am dus imediat să o iau.
Doar în scop ilustrativ, avea cu ea o geantă mică și părea calmă, dar obosită, când s-a urcat în mașină. După câteva momente de liniște, a spus: „Mulțumesc că vii mereu.” Mi-am dat seama că se poate baza pe mine. Acele cuvinte m-au emoționat profund.
Aceste momente mi-au amintit că adevăratul sens al paternității constă în a fi o prezență de încredere și constantă în viața unui copil.
Ceea ce știam deja – că a fi tată înseamnă iubire, angajament și alegere – a fost confirmat în acea seară. Fiecare preluare, fiecare discuție tăcută și fiecare clipă măruntă contează. Pentru că am ales-o și continuu să o aleg în fiecare zi, ea mă vede ca pe tatăl ei. Și, în schimb, ea m-a ales pe mine.
Parteneri
