A scos telefonul și a citit, ca de pe listă:
„Unu: mi-ai citit mesajele de pe WhatsApp.”
Am înghețat. Pentru că era adevărat. Acum două luni, când întârzia și nu răspundea, am intrat în telefonul ei cât dormea. Am citit tot. N-am găsit nimic grav — niște bârfe de adolescente, un băiat de care îi plăcea. N-am confruntat-o niciodată. Am crezut că dacă nu zic nimic, n-am făcut nimic.
„Doi: când ies cu prietenele, mă suni din oră în oră. Fetele râd de mine.”
Adevărat și asta. Le sunam. Îmi ziceam că e grijă. Ea zice că e lesă.
„Trei: când am luat 8 la matematică, ai plâns și ai zis că te-am dezamăgit.”
N-am plâns ca s-o manipulez. Am plâns pentru că învățasem cu ea trei seri și tot luase 8. Dar din gura ei suna altfel. Suna calculat.
„Patru: nu mă lași să-mi aleg singură hainele. Zici că alea nu sunt decente.”
Aici m-am apărat. I-am zis că la 16 ani nu te duci la școală cu buricul gol. Mi-a zis că toate fetele se îmbracă așa și că eu o fac de râs.
„Cinci: când nu fac ce vrei tu, te îmbufnezi și nu vorbești cu mine două zile.”
Am vrut să neg. N-am putut. O fac. Când mă enervează, tac. Credeam că e mai bine decât să țip. Ea crede că e pedeapsă.
Am tăcut mult după ce-a terminat lista. Apoi am întrebat-o:
— Și tatăl tău ce zice de toate astea?
— Tata zice că la două ai dreptate, a zis ea. La restul exagerez.
Am chemat-o pe soțul meu în dormitor. L-am întrebat care două. S-a uitat lung la mine și a zis:
— Mesajele. Și sunatul din oră în oră.
M-a durut mai tare decât lista Ioanei. Pentru că el mă cunoaște de 20 de ani și nu vorbește de pe TikTok.
În noaptea aia n-am dormit. M-am întrebat când am devenit femeia care citește pe ascuns telefonul copilului. Îmi ziceam că e grijă. Dar grija nu se face pe furiș, noaptea, cât doarme omul.
A doua zi i-am zis Ioanei:
— La mesaje și la sunat ai dreptate. Nu mai fac. La haine rămânem cum am stabilit. La mate… îmi pare rău că te-am făcut să te simți vinovată. N-a fost intenția, dar asta ai simțit tu și contează.
M-a privit lung, ca și cum n-ar fi crezut că o să zic asta.
— Și cu îmbufnatul? m-a întrebat.
— La ăla mai lucrez, am zis. Am 44 de ani, nu mă repar într-o zi.
N-am devenit peste noapte mama netoxică din clipurile ei. Dar nu i-am mai citit mesajele. Când iese cu fetele, sun o singură dată. Dacă nu răspunde, aștept.
Acum două seri m-a întrebat dacă vreau să ne uităm împreună la un film. Am zis da. N-am comentat alegerea ei.
E un început. Mic. Al nostru.
Aceasta este o poveste ficțională. Personajele și întâmplările sunt imaginare. Textul a fost scris cu ajutorul inteligenței artificiale.