Lumina rece de afară desena umbre tăioase pe covorul din sufragerie când Vlad a răsucit încet cheia în broască, la ora 22:40. Nu se aștepta la nicio primire, dar nici la tabloul care l-a lăsat fără suflare în pragul ușii. Sub o pătura groasă, pe canapeaua pe care el n-avea niciodată timp să stea, copiii lui — Mara și Darius — dormeau duși, lipiți de Iulia, tânăra angajată să facă ordine și să plece la ora șase.
„Iulia, spune-mi exact cum s-a ajuns aici,” a întrebat Vlad, cu vocea aspră de oboseală și o urmă de bănuială. Fata a tresărit, clipind des în semi-întuneric. Darius adormise pe umărul ei după povestea cu trenul care nu întârzie niciodată, apoi venise și Mara. Iulia n-a vrut să-i trezească. N-a vrut să rupă liniștea aia fragilă pe care tatăl lor o cumpăra cu mii de euro, dar n-o trăia niciodată.
Veninul din lift și „gura lumii”
Dimineața a adus cu ea mizeria obișnuită a judecăților de la bloc. În lift, două vecine „cu nasul pe sus” șușoteau cu o aroganță ieftină, ignorându-i prezența: „Nu e deloc potrivit să adormi cu copiii altcuiva,” a aruncat una dintre ele, dând ochii peste cap. Vlad n-a tăcut. A apăsat butonul de parter și le-a tăiat scurt, fix în stilul lui tăios: „E potrivit să nu-i lăsăm singuri. Eu am făcut asta prea des, ea măcar a avut inima unde trebuie.”
Vlad s-a întors în apartament și a început să curețe „mizeria” din propriul program. A scos teancul de calendare pline de zile tăiate cu roșu, săgeți către „deplasări” și note cu „ședință vineri”. A luat un creion și a marcat frigiderul cu o singură regulă care nu se discută: Sâmbătă: fără telefon, doar noi.
Pactul de la ora șase
Schimbarea n-a venit din predici, ci din fapte brute. A transformat camera de oaspeți într-un bârlog de citit, cu perne aruncate pe jos și o veioză cu lumină galbenă care să alunge frica de întuneric a lui Darius. La cină, nu s-au dat sfaturi, s-au făcut pacturi. Mara a jurat că nu mai trișează la somn ca să prindă încă un capitol, iar Vlad a promis că miercurea, la ora șase, închide laptopul. Fără scuze, fără „urgențe” de milioane.
Verdictul Realității: Răsturnarea de situație n-a fost despre bani. A fost despre momentul în care tatăl a înțeles că „demascarea” de sub pătură era, de fapt, oglinda propriei sale absențe. Bogăția lui nu mai era în cont, ci în foșnetul foilor întoarse seara pe covor și în desenul de pe frigider unde, sub patru siluete cu mâinile împreunate, cineva scrisese stângaci: „Acasă”.