Zgomotul orașului se lovea de pereții de sticlă ai noului complex rezidențial din centrul Capitalei. Era sâmbătă, ziua în care „lumea bună” ieșea la paradă. Nea Grigore, cu vesta lui reflectorizantă spălată de zeci de ori, mătura bordura cu o răbdare de fier. Fusese inginer șef pe marile șantiere ale țării, dar acum, la pensie, mătura praful celor care nu știau nici măcar să bată un cui.
Liniștea lui a fost spartă de urletul unui motor turat la maximum. Un tânăr cu haine mulate și ochelari de soare cât jumătate de față a oprit bolidul chiar pe trecerea de pietoni, blocând accesul. A coborât cu telefonul în mână, făcând gesturi largi pentru urmăritorii lui de pe internet. „Uitați, fraților, aici e valoarea! Dar uite că avem și decor de epocă pe aici,” a rânjit el, îndreptând camera spre nea Grigore. „Moșule, mișcă-te de aici că strici imaginea de lux, ești prea prăfuit pentru cartierul ăsta!”
Nea Grigore n-a scos un cuvânt. S-a oprit din măturat, și-a șters fruntea cu o batistă curată și a scos din buzunarul vestei un tub de plastic în care păstra niște planșe vechi. S-a apropiat de tânărul care încă filma și i-a pus sub ochi o schiță tehnică, îngălbenită, cu o ștampilă roșie pe care scria „SECRET – 1984”.
„Băiatule, vezi semnătura asta de aici? E a tatălui tău, care pe vremea aia era diriginte de șantier sub comanda mea,” i-a șoptit bătrânul, iar vocea lui avea greutatea cimentului proaspăt. „Și vezi zona asta marcată cu cruce? Acolo, tatăl tău a ordonat să se toarne nisip în loc de beton de înaltă rezistență ca să fure materialele pentru vila voastră de la munte. Eu am păstrat jurnalul de bord original, ăla pe care nu l-a găsit nimeni la recepție.”
Puștiul a înghețat. Telefonul i-a rămas suspendat în aer, iar rânjetul i s-a transformat într-o mască de ceară. Știa că blocul fusese deja expertizat, dar nimeni nu găsise motivul pentru care pereții de la subsol începuseră să crape subtil.
„Clădirea asta stă pe un picior de lut, exact cum stă și averea voastră,” a continuat nea Grigore, luându-și mătura înapoi. „Dacă eu vorbesc, diseară toată lumea se mută în stradă, iar tatăl tău merge acolo unde trebuia să meargă acum 40 de ani. Așa că mai ușor cu mândria pe trotuarul meu.”
Influencerul n-a mai scos niciun sunet. S-a urcat în mașină și a plecat fără să se mai uite în spate, lovind janta de bordură de tremurat ce-l luase. Nea Grigore a continuat să măture în liniște, știind că adevărul, spre deosebire de blocurile lor de carton, nu se prăbușește niciodată.