Mirosul de friptură scumpă se amesteca cu cel de dezinfectant de la toaleta de lângă masa noastră. Vărul meu, Sorin, făcuse o nuntă de jumătate de milion de euro. Lumini, flori aduse cu avionul și invitați care se uitau la mine de parcă aș fi fost un cerșetor rătăcit printre ei. M-au așezat la ultima masă, undeva în spate, unde ospătarii trânteau tăvile și unde muzica se auzea prea tare ca să poți vorbi.
Umilința de la „masa săracilor”
Sorin nici nu s-a uitat la mine când a venit să dea noroc. A trecut rapid, strâmbând din nas la costumul meu vechi, pe care îl păstrasem de la înmormântarea tatălui meu. Soția lui, îmbrăcată într-o rochie care costa cât apartamentul meu, a râs pe la spate când a văzut plicul subțire pe care l-am pus în cutia de la intrare. „Unii vin aici doar ca să mănânce pe gratis”, i-a șoptit ea nașei, fără să știe că eram fix în spatele lor.
Am stat toată noaptea în tăcere. Am băut un pahar de vin ieftin și am privit opulența aia care scotea la iveală tot ce e mai urât în oameni. Nu m-am supărat. Știam ceva ce ei uitaseră de mult. Tatăl meu și tatăl lui Sorin fuseseră frați, dar tata fusese cel care își vânduse partea de moștenire ca să-l scape pe fratele lui de pușcărie acum 30 de ani. Sorin nu știa asta. El credea că tot ce are se datorează „geniului” său în afaceri.
Plicul care a oprit petrecerea
Spre dimineață, când lăutarii își strângeau instrumentele și plicurile erau numărate în camera din spate, s-a auzit un strigăt care a înghețat tot holul hotelului. Sorin a ieșit din cameră cu fața albă ca varul, ținând în mână hârtia pe care i-o lăsasem. Nu erau bani. Era actul original de proprietate al terenului pe care el își construise vila de lux și sediul firmei.
Tata nu vânduse tot. Păstrase titlul de proprietate pe numele meu, iar Sorin construise totul pe un pământ care, legal, îmi aparținea mie 100%. M-a găsit în parcare, chiar când porneam motorul hârâit al mașinii. S-a aruncat în genunchi în noroi, cu costumul de mire de mii de euro, și a început să se roage de mine să nu-l dau afară din propria casă. Soția lui privea de la balcon, nemișcată, realizând că toată lumea lor de sticlă tocmai se spărsese în mii de bucăți din cauza unei rude pe care o crezuseră „săracă”.
Nu judeca niciodată un om după plicul pe care îl oferă sau după hainele pe care le poartă. Viața are un mod spectaculos de a răsturna ierarhiile, iar cei pe care îi umilești astăzi pot fi cei care îți vor decide viitorul mâine. Omenia și respectul față de familie valorează mai mult decât orice nuntă de lux.