Miroseam a sudoare și a praf de ciment. Aveam bocancii uzați și palmele crăpate de la cărat saci toată ziua. Voiam doar o pâine și o apă înainte să ajung acasă. În fața mea, un „șmecher” cu un ceas mai scump decât mașina mea se uita la mine de parcă eram un gândac. S-a strâmbat, și-a tras haina de firmă mai aproape și a șuierat: „Băi, n-aveți și voi un magazin pentru săraci? Miroși a șantier de mă doare capul”.
Momentul de umilință la casa de marcat Toată lumea din magazin s-a întors. Casiera, o femeie obosită, a lăsat ochii în jos. N-am scos un cuvânt. Mi-am strâns banii în pumn și am așteptat. Când a vrut să plătească ditamai coșul plin de delicatese, s-a auzit bip-ul ăla scurt și tăios: „Fonduri insuficiente”. Tipul s-a înroșit, a început să urle la casieră, să dea vina pe bancă, să se bage în pământ de rușine sub privirile tuturor.
Revanșa omului simplu M-am apropiat încet, am scos un teanc de bancnote mototolite din buzunarul salopetei și i-am zis casierei: „Plătesc eu tot, să aibă și domnul ce să pună pe masă diseară”. S-a lăsat o liniște de mormânt. „Șmecherul” s-a uitat la mine, apoi la banii mei munciți, și n-a mai putut să scoată un sunet. I-am lăsat bonul în mână și i-am șoptit: „Pământul de pe hainele mele se spală, dar mizeria din suflet rămâne”. Am ieșit în stradă și am simțit că, pentru prima dată după mult timp, aerul era curat.
POVESTE
Omenia nu stă în haine scumpe sau în conturi grase, ci în felul în care alegi să răspunzi la răutate. Nu judeca niciodată un om după cum arată, pentru că s-ar putea ca exact cel pe care îl disprețuiești să fie cel care te va salva când vei rămâne fără nimic.