Sunt momente în care viața te pune la încercare fără să te avertizeze. Într-o seară de miercuri, după o zi lungă de muncă, m-am așezat pe ultima banchetă a autobuzului 102. Lângă mine, o geantă de voiaj veche, roasă la colțuri, pe care toată lumea o ocolea de parcă ar fi fost plină de gunoi.
Gestul care i-a făcut pe alții să întoarcă spatele
Când am coborât la capăt de linie, geanta era tot acolo. Șoferul mi-a zis să o las, că „cineva o s-o arunce la gunoi oricum”. Dar ceva în mine mi-a spus să o iau. Ajuns acasă, am deschis-o cu inima cât un purice. Nu am găsit bani, nici bijuterii. Înăuntru erau doar acte vechi, fotografii de familie și un plic sigilat pe care scria: „Testamentul meu – Pentru cine îl găsește”.
Lângă plic era o bucată de ziar cu o adresă scrisă cu un pix roșu, undeva la marginea orașului. Toți prietenii cărora le-am povestit mi-au zis că sunt nebun să mă duc noaptea la o adresă necunoscută pentru niște hârțogării. Dar n-am putut să stau liniștit.
Întâlnirea care mi-a tăiat picioarele
Am ajuns la o casă mică, cu ferestrele luminate slab. Mi-a deschis un bătrânel care părea că se topește pe picioare de durere. Când a văzut geanta, s-a prăbușit în genunchi. Mi-a explicat că acea geantă conținea singurele dovezi pentru recuperarea unei moșteniri de familie pe care o căuta de 40 de ani. O lăsase din greșeală în autobuz în timp ce venea de la un avocat, fiind distrat de oboseală și de vârstă.
Bătrânul mi-a întins plicul sigilat și mi-a cerut să-l deschid eu. Înăuntru nu era doar un testament, ci o clauză specială: „Cel care va returna aceste acte va primi jumătate din valoarea pământurilor recuperate, drept răsplată pentru cinstea sa”. Nu am vrut să iau nimic, dar omul acela m-a strâns în brațe și mi-a spus că omenia mea i-a redat speranța că lumea nu s-a sfârșit.
O viață nouă clădită pe adevăr
Datorită acelei genți pe care toți au ignorat-o, viața mea s-a schimbat radical. Dar nu banii au fost cea mai mare recompensă, ci faptul că astăzi acel bătrân îmi este ca un bunic. Am învățat că, uneori, destinul își lasă „comorile” la vedere, dar numai cine are inima curată are ochi să le vadă.