Pe canapea stătea Andrei, alături de o femeie tânără, îmbrăcată relaxat, cu picioarele adunate sub ea, ca și cum locul i-ar fi aparținut. Râdea zgomotos, iar el îi ținea mâna fără nicio urmă de reținere. Pe măsuță se aflau pahare cu vin și o cutie de prăjituri de la cofetăria mea preferată.
Respirația mi s-a blocat pentru o clipă.
Nu era vorba doar de o relație ascunsă. Totul părea prea bine pus la punct, prea calm, prea firesc pentru a fi o simplă aventură.
Soacra mea era lângă ei, cu un zâmbet larg pe față. Le umplea paharele, ca și cum ar fi fost o scenă de familie. Apoi a rostit fraza care m-a paralizat:
— Mă bucur că, în sfârșit, puteți sta fără griji. Casa asta chiar avea nevoie de o femeie adevărată.
Mi-am strâns pumnii instinctiv. Tânăra s-a înroșit, iar Andrei a râs stânjenit.
— Mamă, ai spus că sigur pleacă pentru câteva săptămâni…
— Stai liniștit, i-a răspuns ea. Cu un milion de lei, n-are niciun motiv să se întoarcă mai devreme.
În acel moment, totul s-a legat.
Banii nu fuseseră un ajutor. Fuseseră o mită. O metodă „civilizată” de a mă elimina din viața lor, fără scandal, fără explicații.
Am făcut un pas înapoi, simțind cum mi se înmoaie genunchii. Trădarea ei m-a durut mai tare decât a lui. De la el, într-un fel, mă așteptam. Dar de la ea, nu.
Am rămas ascunsă câteva minute, ascultându-i. Discutau despre mutări, despre „cum va fi când totul se va rezolva”. La un moment dat, femeia a întrebat timid:
— Și ea? Dacă se întoarce?
Soacra a făcut un gest de lehamite.
— O să-și dea seama singură. Sau o să prefere să nu vadă. Oricum, aici nu are pe nimeni.
Acele cuvinte m-au trezit complet.
Nu mai eram femeia epuizată, care accepta totul în tăcere. Nu mai eram nici cea care credea că o soacră amabilă înseamnă siguranță.
Am ieșit din umbră și am pășit în casă.
Râsetele s-au oprit instantaneu. Andrei s-a ridicat brusc, palid. Femeia s-a retras pe canapea, iar soacra a scăpat sticla din mână.
— Tu… nu ai plecat? a bâlbâit Andrei.
— Am plecat, am spus liniștită. Doar că m-am întors.
Am așezat plicul cu bani pe masă.
— Luați-l înapoi. Eu nu sunt de vânzare.
S-a lăsat o tăcere apăsătoare.
— Draga mea, a început soacra, încercând să forțeze un zâmbet, nu e ceea ce crezi…
— Ba exact asta este, am întrerupt-o. Și e suficient.
Nu am ridicat vocea. Nu am plâns. Mi-am luat cheile, geanta și telefonul.
— Divorțez, Andrei. Și, ca să fie clar, casa este și pe numele meu. Ne vedem la notar.
Am plecat fără să mă mai uit în urmă.
În acea noapte am dormit la o prietenă, pe o canapea mică, dar cu sufletul mai ușor ca niciodată. A doua zi am contactat un avocat. Lucrurile nu s-au rezolvat ușor, dar s-au rezolvat corect.
Astăzi locuiesc într-un apartament mai mic, însă este al meu. Muncesc mult, dar acasă mă așteaptă liniștea. Fără minciuni, fără înțelegeri pe ascuns.
Și, de fiecare dată când îmi amintesc de acel milion de lei, zâmbesc amar.
Pentru că, fără să-și dea seama, soacra mea m-a ajutat să obțin cel mai valoros lucru din viața mea: libertatea.
Notă:
Acest text are caracter narativ și ficționalizat. Orice asemănare cu persoane sau situații reale este pur întâmplătoare.