În Elveția, stat recunoscut pentru tradiția solidă în fitoterapie, mai mult de jumătate dintre preparatele de uz extern dezvoltate în ultimii ani au avut la bază tătăneasa. Industria cosmetică modernă valorifică intens alantoina – unul dintre cei mai importanți compuși activi ai plantei – ingredient prezent frecvent în deodorante, loțiuni și creme pentru îngrijirea pielii.
Tătăneasa este o plantă cunoscută și utilizată din cele mai vechi timpuri pe teritoriul nostru. Denumirea sa din limba dacă, Prodiarnela, a fost păstrată până în prezent datorită menționării făcute de Dioscoride, celebrul medic al Antichității, în lucrările sale. În medicina tradițională românească, planta are peste o sută de întrebuințări, fiind folosită atât intern, cât și extern. Administrată intern, este apreciată pentru efectele cicatrizante și protectoare în gastrite și ulcer gastric, pentru susținerea organismului în cazul tumorilor benigne și maligne, pentru proprietățile antiinflamatoare în afecțiuni intestinale, precum și pentru acțiunea emolientă și regeneratoare asupra mucoaselor respiratorii. De asemenea, este utilizată ca antiseptic și antiinflamator în anumite probleme renale.
Aplicată extern, tătăneasa este considerată un remediu complex, datorită capacității de a calma inflamațiile, de a accelera vindecarea rănilor, de a grăbi refacerea pielii după arsuri, de a sprijini regenerarea țesuturilor afectate de contuzii sau traumatisme și de a ajuta în cazul leziunilor cutanate cronice.
Descriere botanică, recoltare și păstrare
Tătăneasa este una dintre cele mai răspândite plante medicinale din flora autohtonă. Crește frecvent pe terenuri necultivate și umede, la marginea drumurilor, pe terenuri virane sau la liziera pădurilor. Planta poate atinge între 30 și 100 cm înălțime, are frunze bazale eliptice, iar cele superioare sunt mai înguste, lanceolate. Florile apar din mai până în august și au nuanțe roșu-violacee. Sistemul radicular este bine dezvoltat, pornind dintr-un pivot scurt, cu ramificații subterane.
Recoltarea rădăcinilor se face toamna târziu (octombrie–noiembrie) sau primăvara devreme (martie), în perioada de repaus vegetativ. Pentru cantități mari, recoltarea este eficientă în timpul aratului, când rădăcinile sunt scoase la suprafață. Pentru uz casnic, acestea pot fi dezgropate cu cazmaua. După recoltare, rădăcinile se spală rapid sub jet de apă, pentru a nu pierde mucilagiile valoroase, apoi se usucă în spații bine aerisite, ferite de umiditate. În anumite afecțiuni, precum candidoza vaginală sau dermatozele fungice, se folosesc și frunzele, recoltate în perioada de înflorire.
Utilizări interne tradiționale
În gastrita hiperacidă și ulcerul gastric sau duodenal, se administrează pulbere de tătăneasă de 3–4 ori pe zi, pe stomacul gol. Planta este apreciată pentru capacitatea de a reduce aciditatea și de a proteja mucoasa gastrică. În mod tradițional, se asociază cu pulberi din alte plante, alese în funcție de particularitățile pacientului, precum mușețel, sunătoare, mentă, lavandă sau obligeană.
În afecțiuni ale gâtului și ale aparatului respirator (infecții, tuse, bronșite, pneumonii persistente), se mestecă lent bucăți mici de rădăcină proaspătă sau pulbere din rădăcină uscată, pentru a permite substanțelor active să acționeze local. Tătăneasa este recunoscută în tradiția populară pentru susținerea eliminării secrețiilor și pentru sprijinirea refacerii țesuturilor afectate.
În tulburări digestive precum diareea sau dizenteria, planta este folosită sub formă de extract apos, administrat înainte de mese, având rol de reglare a tranzitului intestinal.
În infecții urinare și renale, dar și în litiaze, tătăneasa este combinată cu alte plante, precum ienupărul, merișorul sau mesteacănul, pentru efectele calmante și antiinflamatoare.
În medicina tradițională, tătăneasa este menționată și în cazul fibroamelor, chisturilor, polipilor sau altor formațiuni benigne, fiind utilizată sub formă de tinctură sau extract apos, în cure de durată, asociate cu un regim alimentar specific.
Utilizări externe tradiționale
Pentru tumori exteriorizate, leziuni cutanate, contuzii sau traumatisme minore, se aplică unguente sau paste din pulbere de tătăneasă, de mai multe ori pe zi, cu atenție pentru a nu irita suplimentar pielea. În cazul existenței infecțiilor, se recomandă spălături cu decoct sau aplicații cu pastă proaspătă.
În panarițiu, hemoroizi și fisuri anale, se folosesc cataplasme sau băi de șezut cu preparate din tătăneasă, conform practicilor tradiționale. În arsuri, entorse, luxații sau fracturi, pasta de tătăneasă este aplicată local pentru a sprijini regenerarea țesuturilor și refacerea structurilor afectate.
Pentru ulcere varicoase, escare și alte leziuni cronice, se utilizează cataplasme sau comprese cu extract apos preparat la rece, menținând zona afectată bine hidratată.
Preparate tradiționale
Extractul apos se obține prin combinarea macerării la rece cu o scurtă fierbere, iar unguentul se prepară din unt clarifiat amestecat la rece cu pulbere fin cernută de tătăneasă. Pasta se realizează din pulbere și lichid călduț (apă, zer sau iaurt, în funcție de scopul utilizării) și se aplică local pentru perioade determinate.
⸻
Notă / Disclaimer:
Informațiile prezentate au caracter informativ și se bazează pe utilizări tradiționale ale plantei tătăneasă. Ele nu înlocuiesc consultul medical, diagnosticul sau tratamentul recomandat de un specialist. Administrarea internă sau externă a preparatelor din plante medicinale trebuie făcută cu prudență și doar la recomandarea unui medic sau fitoterapeut calificat, mai ales în cazul afecțiunilor grave sau cronice.