Prietenele mele spuneau că am înnebunit

Prietenele mele spuneau că am înnebunit când am început din nou să fiu atentă la bărbați. Am 54 de ani, soțul m-a părăsit. Tot ce-mi doream era să mă simt din nou femeie — frumoasă, dorită, valoroasă.

Și atunci, în viața mea a apărut Victor. Locuiam în același cartier, ne mai întâlneam prin parc. Discuțiile deveneau tot mai lungi, privirile tot mai calde. Până când, într-o zi, m-a invitat la o întâlnire.

Am decis ca întâlnirea să aibă loc la mine acasă. Cu o zi înainte, am pregătit o cină rafinată, am aprins lumânări și am ales cea mai frumoasă rochie.

La ora exactă șapte, s-a auzit soneria. Am deschis ușa… și am rămas surprinsă. Nu mă așteptam la ceea ce urma.

L-am invitat la mine, am pregătit totul cu grijă, dar întâlnirea nu a mai avut loc — dintr-un motiv aparent simplu, dar semnificativ pentru mine. Am 54 de ani și sunt o femeie sigură pe sine, cu experiență de viață. Am fost căsătorită timp de 26 de ani, dar la un moment dat am realizat că merit mai mult.

N-am luat decizii pripite. Am așteptat ca fiul meu să intre la facultate și să plece la studii. Apoi mi-am făcut bagajele și am plecat.

Aveam un apartament mic, moștenit de la mama. Pe vremuri, eu și fostul soț plănuiam să-l dăm fiului nostru, dar am decis că este momentul să își câștige singur locuința. Acum era timpul să trăiesc pentru mine.

La început nu a fost ușor. Fostul meu soț a încercat să mă recucerească, promițând schimbări. Dar eu nu voiam să mă întorc într-un mediu care nu mă mai făcea fericită. Am început să văd viața altfel, să învăț să fiu liberă și să mă bucur de prezent.

Prietenele mele îmi spuneau că e nebunie să mă mai uit la bărbați la vârsta mea. Dar eu voiam doar să redescopăr bucuria de a fi femeie — frumoasă, dorită, apreciată.

După câțiva ani, l-am cunoscut pe Victor. Locuiam în același bloc și ne întâlneam uneori în parc. Discuțiile noastre erau plăcute, se prelungeau tot mai mult, iar privirile deveneau din ce în ce mai afectuoase. Într-un final, m-a invitat la o întâlnire.

Am ales să o organizăm la mine. Voiam să-l impresionez cu o cină pregătită cu suflet. Am aprins lumânări, am ales o rochie elegantă și am așteptat ora stabilită.

La ora șapte fix, a sunat la ușă. Am deschis… și am rămas fără cuvinte. Victor stătea în prag, fără flori, fără bomboane, fără niciun gest de atenție.

— Ai venit cu mâinile goale? — l-am întrebat, vizibil surprinsă.

— Și ce-i cu asta? Doar nu mai suntem copii, — a răspuns el, uimit.

— Cu atât mai mult, — am spus zâmbind rece. — La revedere.

Am închis ușa.

Am simțit o furie puternică. Nu îmi puteam imagina cum un bărbat matur poate ignora gesturile simple de atenție. Dar, de-a lungul anilor, am învățat un lucru esențial: respectul de sine este fundamental. Dacă un bărbat, încă de la început, nu te vede ca pe o femeie care merită gesturi frumoase, ci doar ca pe o prezență comodă, lucrurile nu se vor îmbunătăți mai târziu.

Mai târziu, Victor, probabil afectat, a început să spună prin vecini că sunt arogantă și că voi rămâne singură.

Dar eu cred că este mai bine să fii singură decât alături de cineva care nu știe să aprecieze.

Poate că voi mai întâlni un bărbat care să înțeleagă și să respecte. Sau poate… astfel de bărbați sunt tot mai rari?

Voi ce părere aveți? Am procedat corect?