Aşa se face că în sezonul estival ne pricopsim cu fel şi fel de probleme de sănătate în loc să ne bucurăm de razele soarelui şi de plaja cu nisipuri fine.
Canicula este principalul factor declanşator al dezechilibrelor din organism şi, dacă nu sunt luate măsuri rapid, aceasta poate avea efecte grave asupra sănătăţii noastre.
Căldura sufocantă reprezintă un factor de stres chiar şi pentru persoanele perfect sănătoase, darămite pentru cei în vârstă sau predispuşi la diverse afecţiuni cronice, cazuri în care boala poate deveni mult mai greu de controlat dacă gradele Celsius din termometru depăşesc nivelul confortului termic.
Să vedem, aşadar, care sunt cele mai frecvente afecţiuni care se pot agrava în sezonul estival:
BOLILE DE PIELE
Umiditatea, căldura şi folosirea cremelor de protecţie solară favorizează apariţia unei afecţiuni frecvent întâlnite în timpul verii, respectiv pitiriazis versicolor.
Această boală de piele este de fapt o micoză care se manifestă prin erupţia la nivelul pieptului şi spatelui a unor pete mici rotunde, brune sau decolorate, iar simptomele includ mâncărime, descuamarea (cojirea) pielii şi extinderea pe suprafeţe mari ale corpului.
Pentru a preveni acestă problemă şi pentru a evita apariţia recidivelor, este esenţial să fie respectate anumite reguli de igienă (purtarea de îmbrăcăminte din bumbac, evitarea piscinelor şi expunerea prelungită la soare) şi să ne adresăm medicului dermatolog, pentru tratamente sistemice, mai ales în sezonul cald.
DIABETUL
Pentru persoanele diagnosticate cu diabet vara este anotimpul in care trebuie sa acorde o atentie deosebita modului in care se ingrijesc, caci afectiunea se poate agrava.
Acest lucru se intampla din cauza temperaturilor ridicate, care favorizeaza deshidratarea. De aceea, este important sa ia masuri de preventie.
Deshidratarea si diabetul
Deshidratarea sau pierderea de fluide corporale poate aparea oricand in zilele foarte fierbinti de vara daca ai diabet. Poate sa apara si cand nivelul de glucoza din sange nu este tinut sub control.
Atunci cand glucoza din sange este ridicata, acest lucru poate duce la eliminarea unei cantitati mai mari de urina.
Pentru a preveni deshidratarea, este important consumul de doi-trei litri de lichide. Sunt excluse cele care au cofeina, cele care au zahar si alcoolul. Nici ceaiurile din plante care au cofeina nu trebuie baute de catre cei care au fost diagnosticati cu diabet.
Persoanele cu diabet si alte boli cronice cum sunt afectiunile inimii sunt mai sensibile, de aceea corpul se poate supraincalzi. Simptomele includ ameteli, transpiratie in exces, crampe musculare, pielea rece si uscata, durerile de cap, batai neregulate ale inimii, greata.
Daca un diabetic are oricare dintre aceste simptome trebuie sa se mute intr-o camera racoroasa, sa se hidrateze bine si sa solicite asistenta medicala.
Exercitiile fizice sunt indicate numai intr-un loc racoros, cum ar fi o sala de sport cu aer conditionat. Pot fi facute si in aer liber, dimineata devreme sau tarziu in seara.
Diabeticii trebuie sa fie foarte atenti la nivelul de glucoza din sange. Specialistii spun ca este indicat sa il verifice de cel putin patru ori pe zi. Nivelul de glucoza trebuie masurat de fiecare data cand un diabetic nu se simte bine.
O alta masura importanta pentru diabetici este sa isi ia tot timpul o gustare sanatoasa cu ei atunci cand pleaca la drum. In cazul in care ai programata o iesire la plaja, crema cu factor de protectie este obligatorie.
Medicii spun ca, in cazul in care suferi de arsuri solare atunci organismul devine din ce in ce mai stresat. Acest lucru poate sa duca la cresterea nivelului de glucoza din sange.
Daca o persoana diagnosticata cu aceasta afectiune cronica sufera de varsaturi sau de diaree, exista un grad mare de risc pentru aparitia deshidratarii. In astfel de situatii este nevoie de ajutor medical, pentru tratarea cat mai rapida a acestor simptome.
BOLILE CARDIACE
În timpul verii, presiunea sângelui este redusă deoarece organismul elimină căldura în exces pentru a evita supraîncălzirea. Unii am putea fi tentaţi să credem că putem renunţa la tratamentul pentru tensiune recomandat de medic, sau că nu mai e cazul să mergem la o consultaţie, în ideea că vom merge “la toamnă”.
Din păcate, nu facem decât să ne expunem unui risc mai mare. Temperaturile extreme şi efortul în exces pot avea ca efect o criză de tensiune, manifestată prin cefalee, transpiraţii bruşte şi intense, congestive etc., apoi o vizită la spital şi chiar o internare.
Şi cardiacii sunt vulnerabili în faţa toropelii specifice verii deoarece deshidratarea poate creşte vâscozitatea sângelui, slăbind circulaţia sanguină şi încetinind ritmul cardiac. De asemenea, odată cu transpiraţia se pierde şi potasiul, un mineral care reglează activitatea inimii. Primele semne care ar trebui să vă îngrijoreze sunt starea de ameţeală, migrenele, durerile de cap şi ţiuitul în urechi.
Pentru a evita acest lucru, specialiştii recomandă să se reducă la minimum cantitatea de sare din alimentaţie, consumul din belşug de fructe şi legume, evitarea ieşirilor la orele prânzului, atunci când temperaturile şi razele soarelui au cea mai mare intensitate, monitorizarea zilnică a tensiunii şi hidratarea cu minimum 2-3 litri de lichide zilnic.
ASTMUL
Manifestările resimţite încă din timpul primăverii din cauza alergenilor pot persista şi pe parcursul sezonului cald. În plus, căldura, umiditatea, praful şi poluarea excesivă din marile oraşe pot agrava simptomele astmului, bolnavul prezentând dificultăţi mari în respiraţie, în special pe timp de noapte, tuse şi senzaţie de apăsare în piept.
Din acest motiv, pe timp de vară sunt recomandate pentru astmatici excursiile la munte, unde aerul este mai curat şi mai lipsit de factori alergeni, iar temperatura este una suportabilă.
De asemenea, trebuie avut grijă la aparatele de aer condiţionat. Filtrele acestora trebuie curăţate periodic de praf şi pentru a distruge micro-organismele depuse pe plase, care se pot răspândi în încăpere şi pot fi inhalate cu uşurinţă, agravând crizele de astm.
VARICE
Vara, datorita temperaturii crescute, se produce o vasodilatatie periferica, ce duce la cresterea volumului de singe. In general, la nivelul membrelor se produc schimbarile de caldura cu mediul exterior, favorizat si de o imbracaminte mai usoara, care permite, prin fenomenul de evaporare a apei, scaderea temperaturii mediului intern.
Vasele de singe sint asemanatoare unui radiator care atunci cind este nevoie, primesc excesul de caldura de la nivelul central al corpului si il elimina prin contactul direct cu aerul atmosferic, ceva mai rece. Atunci cind temperatura mediului exterior scade, „radiatoarele” de la nivelul pielii se inchid si caldura e pastrata in interiorul corpului.
In cazul varicelor, singele stagneaza in vasele dilatate anormal. Temperatura ridicata determina cresterea volumului de singe, agravind boala.
Se propune un protocol de farmacoterapie pentru schizofrenie, care sa respecte principiile generale ale medicinei…
Depresia si stresul sunt doua afectiuni psihologice diferite, dar care pot avea unele simptome comune.…
Astazi vom vorbi despre beneficiile pe care le are ceaiul de oregano asupra organismului. Oregano…
Glanda tiroida este o glanda endocrina, situata in partea din fata a gatului. Ea are…
Tumora si cancerul sunt termeni care sunt adesea folositi in mod interchangeabil, dar care au…
Rolul medicilor ginecologi este esential si nicio femeie nu ar trebui sa aiba retineri in…