Categories: Remedii naturiste

Beneficiile ceaiului de ghimbir, darul naturii pentru tine

Ceaiul de ghimbir are multe beneficii speciale , deoarece contine o cantitate mare de vitamina C, magneziu si multe minerale. Puteti adauga miere sau lamaie pentru a schimba aroma si a creste avantajele si importanta ghimbirului.

Ce contine ceaiul de ghimbir

Ceaiul de ghimbir contine vitamine, minerale, uleiuri volatile, astfel:

Vitamina C – 5 mg

Vitamina B6 – 0,2 mg

Fier – 0,6 mg

Magneziu – 43 mg

Calciu – 16 mg

Potasiu – 415 mg

Sodiu – 13 mg

Proteine – 1,8 g

Lipide – 0,8 g

Calorii – 79

Zahar – 1,7 g

Colesterol – 0 mg

Uleiuri volatile: gingerol, cineol, elemen, borneol, bisabolen, curcumen, phelladrene

Cum recunoasteti un ghimbir bun pentru ceai

Optati pentru o radacina de ghimbir cu un exterior cat mai neted, o textura ferma si care pare destul de greu pentru dimensiunea sa. Evitati bucatile care se simt moi la atingere, au exteriorul incretit si miros usor a mucegai.

Cum se pastreaza corect ghimbirul pentru o utilizare indelungata

Pastrati radacina intreaga de ghimbir, nedecojita, intr-o punga de plastic vidata in frigider. Daca o parte a radacinii a fost taiata sau curatata, stergeti-o cu un prosop de hartie inainte de depozitare. Depozitat astfel, ghimbirul poate fi folosit timp de trei saptamani.

Proprietatile si beneficiile ceaiului de ghimbir

Ce beneficii are ceaiul de ghimbir asupra organismului

Imbunatatirea circulatiei sanguine

Indiferent daca este consumat proaspat sau intr-un amestec uscat cu alte plante, acest condiment cu un gust recognoscibil este excelent pentru imbunatatirea circulatiei sanguine, mai ales in lunile de iarna.

Reducerea senzatiei de greata

Ceaiul de ghimbir ajuta, dupa cum mentionam si putin mai sus, la reducerea senzatiei de greata, facandu-l o optiune naturala si sigura pentru mamele care se confrunta cu aceasta problema matinala.

Un bun antiinflamator

Ceaiul de ghimbir are proprietati antiinflamatorii si din acest motiv el este adesea recomandat persoanelor cu probleme musculare si articulare. El poate fi folosit chiar si-n bai medicinale pentru tratarea articulatiilor inflamate.

Ajuta la revenirea mai rapida dupa raceala

Deoarece ghimbirul stimuleaza fluxul sanguin, acesta va ajuta sa va recapatati mai usor energia si vitalitatea dupa o raceala. Aceasta planta medicinala, considerata extrem de nutritiva, ajuta la reducerea timpului de convalescenta.

De ajutor in tratarea virozelor

Ceaiul din ghimbir ajuta, de asemenea, la ameliorarea congestiilor nazale asociate racelilor. O ceasca de ceai de ghimbir poate trata cu succes si simptomele neplacute ale diverselor alergii respiratorii.

Calmeaza durerile

Uitati de ibuprofen si incercati sa consumati ghimbir in loc! Indiferent de tipul de durere de care suferiti, ghimbirul poate contribui la atenuarea acestora. El ajuta totodata si la combaterea diverselor inflamatii ce ar putea reprezenta sursa durerilor.

Imbunatatirea digestiei

Beti o ceasca de ceai de ghimbir atunci cand aveti probleme cu stomacul. Acesta ajuta la neutralizarea acizilor si la stimularea productiei de sucuri digestive. Reducerea refluxului de acid poate ajuta, de asemenea, in cazul ulcerului. Ideal este sa-l consumati dupa cina.

Ghimbirul reduce pofta de mancare

Vreti sa slabiti si planuiti sa faceti asta reducand din cantitatea de mancare? Ghimbirul suprima apetitul si va ajuta sa scadeti consumul zilnic de calorii. Un studiu publicat in revista Metabolism in 2012 a constatat ca oamenii care au consumat o bautura fierbinte cu 2 grame de praf de ghimbir dupa masa, au amanat senzatia de foame cu peste sase ore.

Ceaiul de ghimbir are beneficii prin utilizarea externa

Tratament impotriva caderii parului

Radacina de ghimbir nu este doar un condiment excelent, ci poate constitui si baza unui tratament foarte bun impotriva caderii parului. Daca va confruntati cu aceasta problema va puteti clati pe par cu ceai de ghimbir, il lasati sa actioneze timp de 5 – 10 minute, dupa care va spalati pe cap cu samponul obisnuit. Repetati aceasta procedura o data pe saptamana si veti observa schimbari impresionante ale structurii firelor.

Multiplele beneficii ale unei bai in ceai de ghimbir

Baile in ceai de ghimbir nu sunt numai incredibil de relaxante, dar ele pot contribui si la reducerea stresului resimtit dupa o zi incarcata.

In plus, ghimbirul ajuta la eliberarea toxinelor din organismul. Inmuierea intr-o baie cu ceai de ghimbir poate ameliora durerile musculare, vanataile, crampele menstruale, durerile de cap si o mare varietate de alte neplaceri.

Profitati de proprietatile sale antiseptice

Acest ceai reduce inflamatiile si va scapa de micoze. Prin urmare, daca suferiti de piciorul atletului, pregatiți un ibric de ceai de ghimbir, turnati-l intr-un lighean si inmuiati-va picioarele timp de aproximativ 10-15 minute, de doua ori pe zi, pentru a atenua senzatiile de mancarime si arsura.

Comprese cu ceai de ghimbir

Ceaiul de ghimbir poate fi utilizat local in comprese pentru a ajuta la ameliorarea durerilor reumatice si a rigiditatii musculare, de exemplu in regiunea gatului.

Despre ceaiul de ghimbir

Ce se foloseste din planta pentru ceai

Pentru prepararea a doua cani de ceai de ghimbir se foloseste o bucatica de aproximativ 5 centimetri din radacina de ghimbir curatata de coaja si rasa.

Cum se prepara corect ceaiul de ghimbir pentru a-si pastra proprietatile?

Pentru a face acest ceai cu succes, trucul este sa fierbeti radacina curatata de ghmbir impreuna cu apa si nu doar sa o turnati peste ea dupa ce ati fiert-o. Aroma ceaiului va fi mult mai intensa, iar proprietatile ghimbirului vor ramane nealterate daca procedati astfel.

Retete de preparare a ceaiului de ghimbir

Ceaiul de ghimbir poate fi preparat fie dand pe razatoarea mare produsul proaspat si adaugat in apa pe care s-o fierbeti ulterior. Inainte de folosire puteti adauga putina lamaie si o lingurita de miere de Manuka. O alta optiune ar fi pliculetele clasice care-l contin. Acest antimicrobian natural ce stimuleaza circulatia sanguina, ajuta totodata si la intarirea imunitatii.

De ce aveti nevoie pentru a prepara o cana cu ceai de ghimbir

O lingurita si jumatate de radacina de ghimbir proaspat rasa

1 cana de apa rece

1 lingura de suc de lamaie (proaspat stors)

1 lingura de miere (raw, nepasteurizata)

Puneti ghimbirul intr-un ceainic, turnati peste el cana de apa rece si lasati-l pentru cateva minute la fiert. Acoperiti-l si lasati-l la infuzat in jur de 3-5 minute.

Apoi, puneti sucul de lamaie si mierea intr-o cana mare si turnati ceaiul de ghimbir peste. Amestecati bine pentru a dizvolva mierea si adaugati mai mult suc de lamaie sau miere daca nu va satisface bautura astfel rezultata.

Cateva retete pe care puteti sa le testati ca variante la ceaiul clasic de ghimbir

Prima reteta de ceai de ghimbir: Daca va plac aromele de iarna, puteti adauga la final, in ceaiul de ghimbir, un praf de scortișoara, nucsoara sau cardamom. Sau, utilizati un bat de scortisoara pentru a amesteca mierea in ceai.

A doua reteta de ceai de ghimbir: Un pic de turmeric (1/4 lingurita) va conferi o aroma cu totul speciala bauturii dumneavoastra si o culoare extrem de atractiva. Trebuie doar sa fiti atenti sa nu-l varsati. In aceasta combinatie pateaza teribil.

A treia reteta de ceai de ghimbir: Daca indragiti preparatele picante, adaugati putin piper cayenne in bautura – acea nota picanta este extrem de utila daca va luptati cu o viroza respiratorie.

A patra reteta de ceai de ghimbir: Daca aroma de lamaie este prea mult intepatoare pentru dumneavoastra, echilibrati-o cu o lingura de suc proaspat de portocale.

A cincea reteta de ceai de ghimbir: Se apropie ora culcarii? Nu ati fi prima persoana care adauga un strop de whisky, bourbon, scotch sau rom in cana de ceai.

Contraindicatii in consumul ceaiului de ghimbir

Folosit in doze ridicate, ceaiul de ghimbir poate provoca tulburari digestive, diaree si arsuri stomacale. Centrul Medical al Universitatii din Maryland recomanda sa nu consumati mai mult de 4 grame de ghimbir zilnic si nu mai mult de 1 gram pe zi pentru femeile insarcinate.

Camy

Recent Posts

Ghidul de farmacoterapie in schizofrenie

Se propune un protocol de farmacoterapie pentru schizofrenie, care sa respecte principiile generale ale medicinei…

4 weeks ago

5 plante medicinale care ajuta ajuta in lupta cu stresul si depresia

Depresia si stresul sunt doua afectiuni psihologice diferite, dar care pot avea unele simptome comune.…

2 years ago

Ceaiul care te scapa de gripa, raceala si infectiile sinusurilor

Astazi vom vorbi despre beneficiile pe care le are ceaiul de oregano asupra organismului. Oregano…

2 years ago

Semne care arata ca tiroida nu functioneaza normal

Glanda tiroida este o glanda endocrina, situata in partea din fata a gatului. Ea are…

2 years ago

Diferenta dintre tumora si cancer

Tumora si cancerul sunt termeni care sunt adesea folositi in mod interchangeabil, dar care au…

2 years ago

Ginecologii au dezvaluit ce ii deranjeaza cel mai tare la pacientele lor! Ce sa NU faci niciodata

Rolul medicilor ginecologi este esential si nicio femeie nu ar trebui sa aiba retineri in…

2 years ago